Spitalul din Bistrița, modernizat cu 17 milioane de euro. Cum arată după transformare
martie 20, 2018
Cum va arăta parterul Spitalului Județean de Urgență Bistrița după modernizare
iunie 2, 2018

Cum va arăta noua Unitate de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean

UPU de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa va fi de aproape patru ori mai mare după extinderea şi modernizarea cu bani europeni, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, potrivit căruia documentaţiile tehnice sunt gata, în a doua jumătate a lunii viitoare urmând să fie depusă cererea de finanţare.

„Astăzi colegii mei au finalizat documentațiile tehnice și urmează ca până în 17 aprilie să depunem cererea de finanțare pentru modernizarea și extinderea UPU a Spitalului Județean de Urgență prin fonduri europene.

Noua Unitate de Primiri Urgențe va avea parte de tehnică medicală, dotări de ultimă generație și o suprafață totală de 1.300 de metri pătrați (față de 350 mp acum).

Actuala Unitate de Primiri Urgențe este insuficientă pentru nevoile noastre și din acest motiv am găsim împreună cu managerul SJU, Gabriel Lazany, o formulă de finanțare europeană pentru acest obiectiv important. Odată ce vom avea condiții de lucru europene sunt convins și că medicina de urgență va fi mai atractivă pentru medicii și personalul medical de care avem nevoie la UPU”, a scris preşedintele CJ; Radu Moldovan, pe Facebook.

Sursa: timponline.ro

Distribuie pagina prietenilor tăi!