E în top 50 cele mai influente femei din țară și a condus un gigant și s-a alăturat conducerii Spitalului Județean
august 7, 2018
Investiție de 14 milioane de lei pentru finanțarea proiectului de extindere, modernizare și dotare a secției ATI și UTS
august 27, 2018

Un medic specializat în chirurgie oncologică s-a alăturat echipei de la SJU Bistriţa

Echipa Spitalului Judeţean de Urgenţă s-a întregit, marţi, cu un medic specializat la Dubrovnik, Budapesta şi Cracovia în chirurgie oncologică, anunţă managerul unităţii, Gabriel Lazany. Este vorba de doctorul Radu Elisei, medic specialist în specialitatea Chirurgie Generală.

„De astăzi un nou medic se alătură echipei de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița: Dr. Radu Elisei, medic specialist în specialitatea Chirurgie Generală. Este absolvent al Facultății de Medicină și al rezidențiatului în Centrul Universitar din Cluj-Napoca, doctorand, în anul doi de doctorat. Are competențe în chirurgie laparoscopică – tehnici avansate, chirurgie oncologică și ecografie generală. A urmat cursuri de specializare în chirurgie oncologică astfel: Dubrovnik – 2013, Budapesta – 2015, Cracovia – 2017. Este membru EAES (European Association for Endoscopic Surgery)”, a anunţat Gabriel Lazany pe Facebook.

Secţia de Chirurgie Generală a SJU Bistriţa este condusă interimar de dr. Gheorghe Marin Suciu – medic pri­mar chi­rur­gie. Aici mai lucrează: Dr. Lena Cos­ma- medic pri­mar chi­rur­gie, dr. Dan Simion David – medic pri­mar chi­rur­gie, dr. Flo­rin Gabriel Jia­nu  – medic primar chi­rur­gie, dr. Lari­sa Gisella Mol­do­van – medic primar chi­rur­gie pedia­tri­că, dr. Rareș Triș­că  – medic spe­cia­list chi­rur­gie gene­ra­lă, atestat de studii suplimentare în chirurgie oncologică, dr.  Ionuț Vasile Sou­ca – medic spe­cia­list chi­rur­gie gene­ra­lă, dr. Miha­e­la Ioa­na Albu  – medic spe­cia­list chi­rur­gie plas­ti­că-micro­chi­rur­gie recon­struc­ti­vă, dr. Andrei Far­caș-Rota­riu – medic spe­cia­list neu­ro­chi­rur­gie.

Secţia are 75 paturi din care cinci la compartimentul de arşi.

Sursa: timponline.ro

Distribuie pagina prietenilor tăi!