SUCCES: Oftalmologii de la Spitalul Județean i-au redat vederea unui copil de 11 ani
iulie 20, 2018
Un nou medic specialist se alătură echipei medicale din cadrul secției de Cardiologie
august 2, 2018

Stenturi pe inimă vor putea fi montate și la Bistrița

Stenturi pe inimă vor putea fi montate și la Bistrița, anunță președintele CJ Emil Radu Moldovan demonstrând că surprizele se țin lanț în dezvoltarea sistemului medical din județul Bistrița-Năsăud. Avem mari șanse să ne lăudăm în curând și cu o Clinică specializată în neurochirurgie, cardiologie intervențională și gastroenterologie intervențională!

Președintele Consiliului Județean Emil Radu Moldovan își dorește ca – împreună cu colegii de la Spitalul Județean – să reamenajeze întreaga curte interioară astfel încât aici să existe „oportunitate pentru intervenții chirurgicale care în momentul de față se fac doar în marile centre medicale! Nu vom face transplant sau alte intervenții complexe, dar vom putea rezolva problema infarctului miocardic prin montarea de stenturi, de exemplu”, a anunțat Emil Radu Moldovan.

La Spitalul Județean profesează deja neurochirurgul Andrei Farcaș-Rotariu despre care se spune că face „minuni”, iar de curând a fost demarată procedura de scoatere la concurs a două posturi pentru încă doi medici neurochirurgi. „La nivel de gastroenterologie deja avem trei medici, dr. Andrei Vârciu, dr. Florina Dolha și dr. Simona Martura, iar pentru cardiologie intervențională vom trimite la specializare un medic și vom angaja încă unul”, a precizat Radu Moldovan,adăugând că de îndată ce va fi finalizat proiectul și primele schițe ale acestuia, se vor demara și procedurile pentru achiziție publică.

Sursa: bistriteanul.ro

Distribuie pagina prietenilor tăi!