Primul caz al unui pacient infectat cu Coronavirus a fost confirmat aseară (16.03.2020) în județul Bistrița-Năsăud. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani din județ, care le-a declarat medicilor că s-a întors din Italia, din apropiere de Milano, în data de 09.03.2020.
După cum le-a declarat medicilor, pacientul a stat în izolare acasă și în data de 14.03.2020 a prezentat febră înaltă, disfagie, tuse neproductivă (seacă) și cefalee.
În data de 15.03.2020 a solicitat ambulanța, cu care a fost adus la Secția Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, fiind tratat încă de la început ca un caz suspect de infectare cu Covid-19, astfel că echipajul de pe ambulanță a purtat echipamentul suplimentar de protecție prevăzut în astfel de situații.
Pacientul a fost internat și testat pentru Coronavirus, rezultatul comunicat aseară (16.03.2020) de Laboratorul de analize medicale al Spitalului de Boli infecțioase Cluj-Napoca fiind pozitiv. Conform protocolului, pacientul a fost transferat în 16.03.2020, ora 23.00, la Spitalul de Boli infecțioase Cluj-Napoca.