Față în față cu studenții UMFST Tg. Mureș
mai 11, 2023
Maratonul Resuscitării – ediția I – Bistrița
iunie 6, 2023

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Boli Cronice „Restart la Viață” invită pacienții diagnosticați cu cancer și familiile acestora să se alăture Grupului de suport psihologic organizat pentru a-i ajuta să facă față acestei boli și să-și mențină o perspectivă echilibrată, pozitivă în timpul procesului de recuperare.

Pentru că diagnosticul de cancer este una dintre cele mai dificile experiențe din viața unui om, cei care trec prin boală și apropiații lor trebuie să știe că nu sunt singuri și că, pe lângă tratamentul și terapia stabilite de medici, pot beneficia în mod gratuit de sprijinul emoțional și practic de care au nevoie.

Participarea la acest Grup de suport psihologic, într-un spațiu sigur și confidențial, poate ajuta la reducerea anxietății, stresului și a sentimentului de izolare, precum și la creșterea stimei de sine și a resurselor personale de adaptare la o astfel de experiență.

Organizatoarele întâlnirilor: Loredana Drăgănescu, psiholog clinician și psiho-oncolog la Secția Oncologie medicală a spitalului, și Lidia Stoica, psiholog clinician și psiho-oncolog, președinte al Asociației Pacienților cu Boli Cronice „Restart la viață”.

Program: în doua și a patra joi din lună, între orele 14.00-16.00

Adresă: Cabinetul de Psihologie din incinta ambulatorului de la Secția Oncologie medicală, strada Ghinzii, nr. 26, Bistrița

Informații suplimentare și înscrieri: 0756 541 308.

Camelia Strungari,
Purtător de cuvânt

Programări Online
Sari la conținut