SJU Bistrița organizează în premieră CURSURI DE PRIM AJUTOR PEDIATRIC, oferite GRATUIT părinților. Pe parursul a 4 ore, aceștia vor învăța de la medicii și asistenții cu experiență în patologia pediatrică din cadrul UPU-SMURD Bistrița cum să acorde primul ajutor de bază în situații de urgență, în situații critice.
Vorbim despre informații și tehnici axate pe suportul vital de bază, dezobstrucția de căi aeriene, traumatisme, plăgi sângerânde, arsuri și alte noțiuni care pot face diferența între viață și moarte.
Primul curs va avea loc în data de 31.01.2023, începând cu ora 16:00 la sediul SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BISTRIȚA, clădirea UPU-SMURD din strada Bulevardul General Grigore Bălan, nr. 43, etaj 1.
Pentru o bună desfășurare a cursului de prim ajutor pediatric, numărul participanților este limitat la 20 persoane/grupă.
Joi, 26 ianuarie, în prima zi de înscrieri, numărul limită de participanți a fost atins în mai puţin de 30 de minute.
Având în vedere numărul mare de solicitări de participare, vom face publică în scurt timp o nouă dată pentru un curs de Prim Ajutor Pediatric.
Pentru detalii și înscrieri, doritorii se vor putea adresa Secretariatului UPU-SMURD Bistrița la numărul de telefon 0726.137.227, de luni până vineri, în intervalul 09:00 – 15:00.
Vizualizează Anunțul (click aici)