Noul pavilion al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu cofinanțare din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost inaugurat vineri, 19 decembrie, în prezența a numeroși oficiali, între care: ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, comisarul european Roxana Mînzatu – vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, deputatul Bogdan Gruia Ivan – ministrul Energiei, consilierul prezidențial Cristian Roșu, deputatul Daniel Suciu, Marcel Boloș – directorul ADR Nord-Vest, Horațiu Moldovan – președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, deputatul Alexandru Rafila – președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, deputatul Adrian Câciu, senatorul Mircea-Cristian Nicula, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, fost manager al spitalului, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, Dr. Anca Andrițoiu, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, Dr. Adela Cârcu, rectorul UMFST „G.E. Palade” Tg Mureș, Prof. Univ. Dr. Leonard Azamfirei, prorectorul UMFST G.E. Palade Tg Mureș, Prof. Univ. Dr. Ovidiu Cotoi, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMFST G.E. Palade Tg Mureș, Prof. Univ. Dr. Alina Scridon, Prof. Univ. Dr. Ioan Florian Ștefan, Prof. Univ. Dr. Fior Dafin Mureșanu, Prof. Univ. Dr. Horațiu Suciu, alți profesori universitari și specialiști din centre universitare, manageri ai spitalelor partenere, medici, asistenți medicali și numeroși angajați ai spitalului, șefi de instituții și organizații non-guvernamentale, reprezentanți ai firmelor proiectante și executante implicați în proiect, reprezentanți ai mass-media ș.a.
Evenimentul a început cu o slujbă de binecuvântare, oficiată de ÎPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de preoți. A urmat o serie de alocuțiuni și vizitarea noului pavilion al spitalului de către invitați.
În cadrul manifestării, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a subliniat importanța istorică a momentului și valoarea investiției: „Un vis a câțiva oameni a devenit astăzi realitate. Este cea mai importantă zi din viața mea publică de 25 de ani. Prin ceea ce se întâmplă astăzi aici, arătăm lumii întregi și partenerilor noștri din Europa că și în România se pot construi spitale, că și în România, în termeni reali, se pot face investiții care să aducă plus valoare în viața de zi cu zi a concetățenilor noștri“.
La rândul său, managerul spitalului, Paul-Gabriel Szekely, a declarat următoarele:
”Este o zi cu o semnificație deosebită: inaugurăm primul spital nou construit în România prin PNRR, la Bistrița. Acest moment festiv este rezultatul unui efort susținut, deloc ușor, dar absolut necesar. Este un pas înainte spre normalitate și spre respectul pe care îl merită atât pacienții, cât și personalul medical. Acest spital a fost proiectat și gândit pentru viitor, are circuite medicale precise, dotare cu aparatură de ultimă generație, spații care pun accentul pe siguranța pacientului și pe calitatea actului medical. Dincolo de investiții și dotări, adevărata forță a unui spital este personalul, oamenii care îl animă, adevărata valoare este de dată de modul cum vom folosi aceste spații în beneficiul pacienților. Visul a devenit realitate, iar povestea PNRR continuă la Bistrița”.
Gabriel Lazany, primarul municipiului Bistrița, a arătat că beneficiarii direcți sunt bistrițenii și a încurajat personalul medical să demonstreze că sistemul public de sănătate poate oferi performanță: „Ceea ce se întâmplă aici este pentru bistrițeni. Președintele Consiliului Județean a crezut într-un vis de-al meu. Aceasta este doar o mică parte a visului meu, pentru că visul meu a fost să demonstrez că sistemul public de sănătate poate și are obligația să ofere performanță. Acum doi ani și un pic am pus piatra de temelie a acestui spital, într-o groapă imensă. După doi ani, am terminat primul spital public post Revoluție, realizat din fonduri PNRR. Un mesaj pentru foștii mei colegi: mingea este în terenul vostru, haideți să arătăm că sistemul public de sănătate poate oferi performanță și pacienții pot să vină cu încredere. Bistrițenii merită asta”.
Marcel Boloș, director general ADR Nord-Vest, a plasat proiectul în contextul mai larg al investițiilor majore realizate de Consiliul Județean, de la infrastructură rutieră la proiecte de digitalizare regională.
Bogdan Ivan, Alexandru Rafila și Cristian Roșu au transmis mesaje de susținere și felicitare pentru echipa administrativă și pentru realizarea proiectului.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a accentuat rolul pe care oamenii îl au în tot ceea ce înseamnă realizarea binelui și faptul că această inaugurare reprezintă un moment memorabil: „Știu acest proiect de când era doar o listă, apoi a devenit dosar, apoi mai multe dosare, apoi au început discuțiile și evident blocajele, au început lucrările și a apărut a doua provocare, cum facem plățile. Totul a fost nou pentru toată lumea, o provocare pentru toți, pentru că pentru prima dată după Revoluție în România se construiesc spitale noi, iar binele nu vine de la sine, se face prin oameni. Le mulțumesc tuturor celor care au lucrat la acest proiect. Este cea mai importantă zi pentru Sănătatea românească din ultimii 35 de ani, este un moment istoric pe care nu îl vom uita curând”.
Ministrul a mai anunțat la Bistrița lansarea Programului Național de Chirurgie Robotică și sprijinul ministerului pentru achiziția sistemului robotic Da Vinci 5.
Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene, a vorbit despre „lecția de la Bistrița”, despre importanța fondurilor europene în sănătate, necesitatea pregătirii documentațiilor și potențialul României de a deveni un actor influent în domeniul medical la nivel european.
Date tehnice:
Noul corp de spital, construit prin Proiectul de investiție ”Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei clădiri noi”, are o valoare de 246.65 mil lei (49.3 mil euro), constructor fiind Asocierea dintre DIMEX 2000 COMPANY SRL-HIDRO SALT B 92 SRL-CONSOLA GRUP CONSTRUCT SRL-MANSART CORPORATE SRL- CUBICON INVEST SRL.
Sursa de finanțare o reprezintă fondurile europene prin PNRR, bugetul de stat și bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Noul corp de clădire 2S+P+4E, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă, are următoarele destinații:
• Subsol 2 utilizat ca zona de magazii/depozite;
• Subsol 1 cu zona vestiare, magazii/depozite, spații tehnice și un adăpost ALA – adăpost de protecție civilă, în concordanță cu cerințele normative în vigoare;
• Parter – Compartiment internări bolnavi, Centrul Județean de Hemodializă și o parcare semiautomată pentru personalul spitalului;
• Etajul 1 – sală de curs cu o capacitate 100 locuri, sector pentru Spitalizările de zi, Compartiment ORL, Compartiment Chirurgie BMF și Compartiment de chirurgie plastică și reparatorie cu comp. arși;
• Etajul 2 – Secția cardiologie cu USTACC, comp. de cardiologie intervențională și comp. recuperare medicală-cardiovasculară, sală de operații hibrid cu angiograf și CT, sectorul ginecologie al Secției OG;
• Etajul 3 – o extindere a Blocului Operator Centralizat cu patru noi săli de operație, Compartiment neurochirurgie „Prof. Univ. Dr. Florian Ioan Ștefan” , Compartiment recuperare medicală neurologie;
• Etajul 4 – Secția neurologie cu UAVCA și Compartiment gastroenterologie din cadrul Secției clinice medicină internă.
Capacitatea noului pavilion este de 235 de paturi, aici urmând să își desfășoare activitatea circa 500 angajați.
Proiectul „Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei clădiri noi”, finanțat prin Planul Național de Redresare şi Reziliență al României este structurat pe 4 componente:
C1) construirea unui nou pavilion de spital, format dintr-un corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă;
C2) Creșterea eficienței energetice la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița – sediul central Bd. G-ral Grigore Bălan, nr. 43; – 150 mil lei (30 mil euro)
c3) Digitalizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița; 53.72 mil lei (10.7 mil euro )
C4) Dotarea cu echipamente și cu aparatură medicală – 40.63 mil lei ( 8.2 mil euro)
Valoare totală a întregului proiect: 606.4 mil lei (121,2 mil euro)
Mulțumim tuturor celor care au crezut în acest proiect și în cele pe care le avem in desfășurare!