Municipiul Bistrița găzduiește astăzi, 31 martie, Întâlnirea Regională Est – Europeană EFNR-WFNR în parteneriat cu Conferința Bistrițeană de Neuroștiinte Clinice.
Evenimentul medical, unul de anvergură internațională, reunește, în saloanele Hotelului Metropolis, profesori, medici, cercetători din domeniul neuroștiintelor clinice.
În deschiderea conferinței, a adresat un cuvânt de bun-venit Emil Radu Moldovan, Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, care a făcut referire la bogățiile județului Bistrița-Năsăud, la beneficiile aerului ozonat de la Colibița și importanța lui în recuperarea medicală, precum și la faptul că sistemul sanitar reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
La rândul său, Gabriel Lazany, Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, a salutat prezența la Bistrița a specialiștilor de talie internațională și a punctat asupra investițiilor de excepție de care a beneficiat Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, care au atras în ultima perioadă peste o sută de noi medici în unitatea medicală și care nu se opresc aici, având scopul de a transforma spitalul într-o unitate de elită.
În continuare, Prof. Dafin F. Mureșanu – Președinte al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR), Prof. Volker Hömberg – Președinte al Federației Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR) și Prof. Wolfgang Grisold – Președinte al Federației Mondiale de Neurologie (WFN) – acesta din urmă prezent prin videoconferință – au susținut discursuri de deschidere a conferințelor științifice.
Sunt prezente delegații din România, Ungaria, Polonia, Serbia, Bulgaria, Slovenia, Republica Moldova, Italia, Germania, Israel, care prezintă cele mai noi perspective de cercetare și tratament în domeniul neuroștiințelor clinice.
Pe lângă partea științifică, în cadrul evenimentului va fi creionată Strategia comună de neurorecuperare în bolile cerebrovasculare.
Organizatori: Federația Europeană a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR); Federația Mondială a Societăților de Neuroreabilitare (WFNR); Consiliul Județean Bistrița-Năsăud; Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Parteneri: Fundația Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității; Fundația pentru Studiul Nanoneuroștiințelor și Neuroregenerării; Academia Română; Societatea de Neurologie din România.
Eveniment medical susținut de: Sante International, NovaIntermed, Mediclim, Montana Iugan, Amicii Building, Wintercom, Elcom International, AMS 2000, HelliMed, BBraun, Novomed International, Remedia Distribution Logistics, Papapostolou Medical Equipment, TeraPlast, Hotel Metropolis, Valea Ascunsă, Crama Jelna, Ronda Medical.