Înscriere Curs Suport Vital de Bază - DEA
Pregătește-te să devii salvatorul familiei tale, într-un nou curs de resuscitare de bază organizat gratuit, de medicii și asistenții din cadrul UPU-SMURD Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.
În cadrul cursului veți învăța cum să acționați în situații critice. Timp de 3 ore veți primi informații și veți fi instruiți despre tehnicile necesare, astfel încât să fiți pregătiți să salvați viața unei persoane, precum: suportul vital de bază, dezobstrucția de căi aeriene, utilizarea defibrilatorului automat extern, poziția laterală de siguranță și alte noțiuni importante.
Cea de a doua ediție a cursului de resuscitare va avea loc în data de 24.04.2023, începând cu ora 16:00 la sediul UPU-SMURD Bistrița din strada Bulevardul General Grigore Bălan, nr. 43 (clădirea UPU-SMURD, etaj 1).
Pentru o bună desfășurare a cursului numărul participanților este limitat la 21 persoane/grupă, iar grupele se alcătuiesc în ordinea înscrierilor.
Înscrierile se fac completând formularul alăturat. După înscriere veți primi un email de confirmare cu detaliile cursului.
Pentru înscrierea la curs vă rugăm să completați formularul de mai jos. (Toate câmpurile sunt obligatorii)
Notă: Pentru o buna desfasurare a cursului, numarul de participanti este limitat la 21 de persoane/grupă.