
Suspendarea temporară a Programului Național de Pompe de Insulină și Senzori
iulie 1, 2026Nou program de vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița
Având în vedere avansarea lucrărilor de reabilitare şi relocarea unor secţii/compartimente în spaţiile finale destinate desfășurării activităţii medicale, programul de vizită în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița valabil din data de 03.07.2026 este următorul:
| Neonatologie | Nu se efectuează vizite. Secţie cu circuit închis. |
| Ginecologie (pavilion nou) | Vizite sistate până la finalizarea lucrărilor de reabilitare. |
| Medicină internă, Boli cronice, Diabet zaharat, Reumatologie | Miercuri: 15.00 – 17.00 Sâmbătă: 15.00 – 17.00 |
| Chirurgie, Urologie, Ortopedie | Marţi: 15.00 – 17.00 Joi: 15.00 – 17.00 Duminică: 15.00 – 17.00 |
| ATI | Vizita se va face conform programării telefonice de către personalul desemnat din cadrul secţiei. |
| Obstetrică, Pediatrie | Zilnic: 15.00 – 17.00
Vizita se va desfăşura exclusiv în încăperea destinată acestui scop. Accesul aparţinătorilor nu este permis în salon sau în alte încăperi ale secţiei. |
| Cardiologie, Neurologie, Neurochirurgie, Chirurgie Plastică, ORL, Boli infecţioase, Pneumologie, Dermatologie, Recuperare, Psihiatrie, Oncologie | Luni – Duminică: 15.00 – 17.00 |
Excepţie de la programul menţionat fac pacienţii în stare critică, la care vizita se va efectua cu acordul medicului curant/gardă/şef secţie.
Pe perioada vizitei, la recomandarea personalului medical, aparţinătorii au obligaţia să poarte echipament de protecţie, în funcţie de patologia pacientului vizitat.
Numărul vizitatorilor se va limita la o persoană / pacient / vizită şi timpul maxim acordat vizitei va fi de maxim 15 minute/pacient. Măsura este una preventivă şi are ca scop limitarea transmiterii agenţilor patogeni, siguranţa pacienţilor şi a personalului medical, precum şi menţinerea unui climat epidemiologic controlat.
Nu este permis accesul vizitatorilor:
• care prezintă semne clinice de infecții acute;
• aflați în stare de ebrietate ori sub influența unor substanțe halucinogene.
! Este strict interzis vizitatorilor ca pe perioada vizitei să filmeze sau să fotografieze pacientul fără acordul expres al acestuia.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița


